Cercetat după ce a furat dintr-o locuință suma de 1.700 de lei

Un bărbat este cercetat după ce a furat dintr-o locuință suma de 1.700 de lei.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 3 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin plângere, de către un bărbat, de 36 de ani, cu privire la faptul că i-ar fi fost sustrase din locuință: un telefon mobil, cartea de identitate, permisul de conducere și 1700 de lei.

“În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că la data de 28 martie în intervalul orar 05:30-09:00, în timp ce un tânăr, de 29 de ani, cunoscut cu antecedente penale, s-ar fi aflat în locuința persoanei vătămate, ar fi profitat de faptul că proprietarul împreună cu un alt bărbat ar fi adormit în urma consumului de băuturi alcoolice, și i-ar fi sustras bărbatului de 36 de ani cartea de identitate, permisul de conducere, telefonul mobil și 1700 de lei” – IPJ Călărași.

În urma probatoriului administrat, polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Totodată, față de tânăr, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*