Amenzi de peste 8000 lei, aplicate de polițiștii călărășeni celor care nu purtau mască de protecție

Control al polițiștilor călărășeni pentru prevenirea răspândirii COVID-19. FOTO IPJ Călărași

Polițiștii alături de reprezentanți ai unor instituții de aplicare a legii din județul Călărași, au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport și cele de transport în comun, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 1.800 persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 177 de societăți comerciale și 449 de mijloace de transport, din care 289 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 127 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 8.000 de lei.

Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au fost aplicate 125 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție și 2 pentru nerespectarea distanțării fizice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*