Amenzi pentru mai multe persoane din comuna călărășeană Nana, după ce au petrecut cu calul în sufragerie

Mașină de Poliție

Mai multe persoane din comuna Nana, județul Călărași, au fost amendate de polițiști după ce au petrecut cu calul în sufragerie. Polițiștii călărășeni s-au autosesizat după ce imaginile au apărut în mass media și pe rețelele de socializare.

În imaginile apărute în spațiul public se observă un cal, într-o încăpere, alături de mai multe persoane care consumau alcool și ascultau muzică de petrecere.

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași s-au sesizat și au efectuat verificări cu privire la încălcarea normelor privind protecția animalelor și a respectării măsurilor de protecție impuse pe perioada stării de alertă. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele din filmare, aceștia fiind opt bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 46 de ani, din comuna Nana, județul Călărași”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județeană Călărași.

Au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, în valoare de 21.500 de lei. Totodată, polițiștii au mai stabilit, cu privire la animalul apărut în filmare, că acestuia nu i-au fost aplicate agresiuni și nu a fost supus altor rele tratamente de către persoanele prezente.

„În urma actului de teribilism al unuia dintre bărbați în încercarea de a ridica calul pe umeri, menționăm că atât cabalina, cât și bărbatul, nu au suferit vreo leziune, prin acest act nefiind încălcată nicio normă din domeniul protecției animalelor”, au mai transmis sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*