Dosare penale întocmite de polițiștii călărășeni unor șoferi prinși la volan în stare de ebrietate

Filtru de poliție rutieră. FOTO arhivă
Filtru de poliție rutieră. FOTO arhivă

Polițiștii călărășeni de la Rutieră au întocmit mai multe dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Astfel, la data de 15 noiembrie, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe strada București din municipiul Călărași, un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna călărășeană Modelu, care conducea un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Tot la data de 15 noiembrie, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control a traficului rutier pe DN3, în orașul Fundulea, polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Ileana, județul Călărași, în timp ce conducea o autoutilitară sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*