APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de luni, 8 august, eliberează adeverințe pentru beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii și/sau sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, care doresc să acceseze credite bancare.

În acest sens, pentru a veni în sprijinul fermierilor, APIA a încheiat convenții cu instituțiile bancare și nebancare și cu fondurile de garantare din domeniul agricol privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente pentru beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii și/sau sprijinului cuplat în sectorul zootehnic.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2022, a Cererii unice de plată pentru schemele de ajutoare naționale tranzitorii și/sau sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și numărul de animale confirmate în urma efectuării unui prim control administrativ.

Totodată, prin adeverința eliberată de APIA, se confirmă că fermierul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru schemele din sectorul zootehnic și că acesta îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Cuantumurile înscrise în convenții sunt următoarele:

  • Ajutorul Național Tranzitoriu în sectorul lapte – schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte (ANTZ 7 – L) – 61,25 lei/ tonă;
  • Ajutorul Național Tranzitoriu în sectorul carne – schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne (ANTZ 8-C) – 213,20 lei/cap;
  • Ajutorul Național Tranzitoriu speciile ovine/caprine – schema cuplată de producție, (ANTZ 9) – 15,21 lei/cap;
  • Sprijin cuplat categoria bivolițe de lapte – 510,10 lei/tonă;
  • Sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne – 824,60 lei/cap;
  • Sprijin cuplat categoria vaci de lapte – 1159,00 lei/tonă;
  • Sprijin cuplat viermi de mătase – 289,40 lei/kg gogoși;
  • Sprijin cuplat categoria ovine / caprine – 54,61 lei/cap.

Conform prevederilor Convenției, dobânda aferentă contractului de finanțare pentru beneficiarii sprijinului acordat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este de RON-ROBOR 6M + maxim doi la sută.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*