Aproape 80 de intervenții au avut pompierii călărășeni în ultimele 3 zile

Intervenție a pompierilor. FOTO ISU Călărași

În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 78 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 60 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la trei accidente rutiere produse pe raza localităţilor: Curcani (două autovehicule au intrat în coliziune, rezultând o singură victimă, bărbat, care prezenta traumatisme uşoare); Plevna (două autoturisme care au intrat în coliziune, în total 11 persoane implicate (5 adulţi şi 6 copii) aflate în cele două maşini, evenimentul rutier soldându-se cu rănirea unei singure persoane, care a suferit un traumatism uşor şi atac de panică) şi Borcea (scuter derapat, o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri)

În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor, echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate să intervină cu autospecialele de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea a patru incendii produse în localităţile: Călăraşi (faţada unui service auto), Vărăşti (comuna Dorobanţu, locuinţă şi anexă gospodăresacă), Lehliu sat (transformator electric) şi Iezeru (comuna Jegălia, locuinţă şi magazine de lemne) şi Sohatu (incendiu produs la o casă şi un autovehicul staţionat în gospodărie)

În ceea ce priveşte salvarea de animale, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost solicitaţi pentru salvarea unei pisici rămasă suspendată în afara unui balcon situat la etajul al doilea al unui imobil de pe Aleea Centralei din municipiul Călăraşi. Pompierii militari au folosit echipamentele şi accesoriile din dotare şi au ajuns la felină, care era foarte speriată, au preluat-o şi apoi au redat-o în siguranţă proprietarilor săi.

De asemenea, echipajele de intervenţie din cadrul subunităţilor ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate să intervină cu autospecialele din dotare pentru stingerea a nouă incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în localităţile: Dragalina, Călăraşi, Săpunari, Mânăstirea, Bogata, Olteniţa, Plătăreşti, Drajna şi Valea Argovei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*