Muzeul Dunării de Jos, Călărași. FOTO Adrian Boioglu
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează, în cadrul proiectului ”Atelierele Muzeului”, în perioada 21-23 ianuarie – Atelier de caligrafie
„La acest atelier, dedicat Micii Uniri, îi invităm să participe pe toți cei interesați să sărbătorească împreună cu noi cei 166 de ani care s-au scurs de la marele eveniment. Vom scrie caligrafic, cu toc și peniță, fragmente din documentele acelor vremuri.
Atelierul se va desfășura la Secția Arheologie a muzeului (Demisolul Consiliului Județean Călărași), între orele 900-1200 și se adresează persoanelor cu vârste mai mari de 8 ani” – a spus Dr. Andreea Parnic, muzeograf.
Programările se fac la numărul de telefon 0726220908, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30-15.30.
Preț participare: 4 lei/persoană/atelier.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Prima zi de școală a adus din nou emoția unui început în comunitățile din județul Călărași. Copii care au intrat pentru prima dată într-o sală de clasă, elevi bucuroși să-și revadă colegii, părinți și profesori […]
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, fiind acuzat de două infracțiuni de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. Potrivit Parchetului, […]
Președintele României, Nicușor Dan, participă luni, 7 septembrie, la deschiderea noului an școlar la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Curcani, județul Călărași. Cu prilejul începerii cursurilor, șeful statului a transmis și un mesaj adresat […]
Be the first to comment