Călărășean reținut de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor

Bărbatul deținea ilegal un pistol letal și 14 cartușe. FOTO: IPJ Călărași

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași cercetează un bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 17 octombrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în comuna Alexandru Odobescu, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma perchezițiilor, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost descoperit un pistol letal, semiautomat, prevăzut cu încărcător, în care erau introduse 14 cartușe cu glonț. De asemenea, în urma verificărilor, a rezultat faptul că bărbatul nu este persoană fizică autorizată pentru deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor.

Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi sesizată instanța de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*