Călărășenii pot subscrie și în martie pentru emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur

Călărășenii pot subscrie pentru emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași informează contribuabilii interesați că începând de marți, 01 martie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4,55 la sută, 5,05 la sută și 5,4 la sută. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • între 01 – 28 martie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați https://mfinante.gov.ro/ro/web/trezor/ghid-tezaur-online și https://mfinante.gov.ro/ro/web/trezor/tezaur-online;
  • între 01 – 29 martie de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • între 01 – 28 martie în mediul urban și 01 – 25 martie în mediul rural, prin subunitățile poștale ale CN Poșta Română SA.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secțiunea Datorie publică), www.posta-romana.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*