Meteorologii au anunțat că județul Călărași se află sub cod roșu de caniculă și în ziua de 18 iulie.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 38 și 41 de grade, iar pe litoral vor fi de 34…37 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
În zilele următoare valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în sud-estul țării.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Județean Călărași informează că frog bus-ul se apropie cu pași repezi de ziua lansării, iar săptămâna aceasta s-a încheiat o nouă etapă a testărilor. “Frog Bus-ul se apropie cu pași repezi de ziua lansării, […]
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași cercetează un bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere. Astfel, potrivit IPJ Călărași, la data de 13 […]
Magazinele Enel din județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea vor fi închise în data de 1 Mai 2023, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în această zi numai pentru informații în […]
Be the first to comment