Consilier local din comuna călărășeană Unirea, găsit de ANI în conflict de interese administrativ

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat conflictul de interese de natură administrativă în cazul unui consilier local din comuna Unirea.

Astfel, potrivit ANI, Florian Belu, în exercitarea mandatului de consilier local, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor care ar fi putut influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi reveneau, a participat deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a C.L. în data de 22 martie 2021 privind închirierea prin atribuire directă a pajiștilor aflate în proprietatea privată a comunei.

„În baza  acestei hotărâri,  Florian Belu a încheiat cu Primăria Comunei Unirea un contract de închiriere pentru suprafețele de pajiști. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019”, transmite ANI.

Agenția Națională de Integritate precizează că persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*