Descinderi ale polițiștilor călărășeni la comercianți ilegali de petarde. UPDATE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Călărași efectuează percheziții la mai multe persoane fizice și juridice bănuite că dețin și comercializează bunuri de natură pirotehnică.

Astăzi, data de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, efectuează un număr de trei percheziții domiciliare și trei controale la societăți comerciale, atât la persoane fizice, cât și juridice, bănuite că ar deține și ar comercializa bunuri de natură pirotehnică.

Totodată, în această perioadă, polițiștii acționează  în scopul creșterii siguranței cetățeanului, prin activități de prevenire, identificare și combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.

UPDATE

În fapt, presoanele fizice și juridice ar fi deținut și comercializat articole pirotehnice făra a fi autorizate în acest sens, pe raza județului Călărași, vânzarea efectuându-se, în general, către minori.

Cu ocazia perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării 1.119 articole pirotehnice de diferite categorii. De asemenea, în urma controalelor, au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării 55.950 articole pirotehnice de diferite categorii.

În cauză au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea a trei infracțiuni de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*