Polițiștii rutieri desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.
Astfel, potrivit IPJ Călărași, marți, 23 noiembrie, în jurul orei 04.00, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău-Mare au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Ileana, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest bărbatul a prezentat o concentrație alcoolică de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, totodată, fiindu-i suspendat permisul de conducere pe o perioadă nedeterminată, până la soluționarea cauzei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Călărași, prin Serviciul Public Pavaje Spații Verzi (SPPSV), a finalizat lucrările de amenajare a unei noi parcări de reședință, în zona blocului G1, din strada Victoriei. Cetățenii din această zonă vor beneficia de […]
Polițiștii călărășeni, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Călărași, au desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni, pe drumurile publice din județ, acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin combaterea vitezei excesive și a utilizării […]
Au început lucrările de execuție în cadrul proiectului ,,Renovarea energetică aprofundată a clădirii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași”. În cadrul proiectului se vor desfășura activități de renovare energetică aprofundată a clădirii Inspectoratului de Poliție Județean […]
Be the first to comment