Dosare penale pentru trei bărbați, prinși de polițiștii călărășeni în timp ce conduceau sub influența drogurilor

Trei bărbați sunt cercetați de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Astfel, potrivit IPJ Călărași, în ziua de 01 august, poliţiştii Serviciului Rutier au oprit pentru control pe DN 3, în afara municipiului Călărași, un bărbat, de 36 de ani, din municipiul București. La testarea cu aparatul DrugTest a ieșit pozitiv la metamfetamină.

În seara aceleiași zile, polițiștii din Călărași au depistat, pe strada Locomotivei, un tânăr de 23 de ani, din localitate, pozitiv la amfetamină.

De asemenea, în dimineața zilei de marți, 02 august, polițiștii din Călărași au depistat, pe strada Mușețelului, un bărbat de 36 de ani, din localitate, pozitiv la cocaină.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*