Focar de pestă porcină africană într-o exploatație comercială de suine din Ulmeni, Călărași

Focar de pestă porcină africană în județul Călărași

Prezența virusului Pestei Porcine Africane a fost confirmat, la sfârșitul lunii trecute, la porcii din exploatația comercială deținută de SC Agrouniversal Ulmeni SRL din localitatea Ulmeni, județul Călărași.

Potrivit DSVSA Călărași, exploatația de porci este o fermă comercială de creștere și îngrășare, în care sunt deținute până la 5.000 capete porci.

„DSVSA Călărași, prin serviciile de specialitate, a intervenit în regim de urgență de la dată când s-a suspicionat boală pe cazurile notificate de administratorul complexului de porci și în baza rezultatului privind diagnosticul pestei porcine africane, fiind recoltate probe sub control oficial, cu rezultat pozitiv pentru pesta porcină africană Până la confirmarea bolii, exploatația a fost plasată sub supraveghere oficială și aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport”, au precizat reprezentanții instituției.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Județean Călărași s-a reunit în ședința extraordinară și, în urmă dezbaterilor, prin majoritate de voturi, a fost aprobat prin Hotărâre a Instituției Prefectului județean Călărași planul de măsuri de combatere a Pestei Porcine Africane (PPA) în exploatația de suine administrată de SC Agrouniversal Ulmeni SRL. Controlul și combaterea bolii, inclusiv măsura de ucidere și ecarisare prin metodă alternativă de îngropare, va fi zilnic efectuată sub supraveghere sanitară veterinară oficială, cu aplicarea întocmai a măsurilor stabilite prin planul de combatere a bolii și a prevederilor manualului operațional de intervenție în pesta porcină africană.

„DSVSA Călărași ține să informeze populația sub aspectul măsurii de ecarisare prin îngropare că această este o metodă admisă de legislația în vigoare în caz de epizootii și în baza acordului prin studiul hidrogeologic realizat de instituțiile abilitate, în scopul aplicării cât mai rapide a măsurilor de combatere a bolilor, măsură prevăzută de art 4 din OG 24 din 2016. Pesta porcină africană este o epizootie de mare difuzibilitate, care afectează doar porcul domestic și mistrețul. Pesta porcină africană nu se transmite Ia om, însă omul poate fi un vector indirect al transmiterii bolii, acest virus având impact social cât și economic. Până la stingerea oficială a bolii pe teritoriul localităților Ulmeni, Mitreni, Spanțov, Cetatea, Stancea, Clătești, Cetatea Veche este interzisă mișcarea suinelor (vânzarea, cumpărarea) produselor și subproduselor provenite de la aceștia, cât și a gunoiului de grajd. Mișcarea animalelor din celelalte specii va fi efectuată doar cu acordul DSVSA Călărași în baza notificării medicului veterinar de liberă practică de la nivelul localității”, au mai anunțat sursele citate.

Proprietarii de suine din localitățile menționate vor asigura dezinfectoare pietonale la intrarea în gospodării și vor respectă condițiile minime de igienă și de biosecuritate pentru a reduce riscul apariției bolii la porcii pe care îi dețin.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*