FOTO A fost inaugurată cea mai nouă creșă din municipiul Călărași

Marius Dulce, Vasile Iliuță și Cseke Attila. FOTO Primăria Călărași

Cseke Attila a inaugurat creșa cu 70 de locuri, a 20-a construită în cadrul Programului guvernamental de construire de creșe ”Sfânta Ana”.

”Prin acest obiectiv, am creat 70 de noi locuri pentru antepreșcolarii din municipiul Călărași, care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor, în condiții moderne și de siguranță”, a subliniat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Marius Dulce, primarul municipiului Călărași: “Cea mai nouă creșă a Municipiului Călărași a fost inaugurată. Cel care a pus bulina cu creșa numărul 20, din cele peste 300 construite în toată țara, a fost Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Cseke Attila.

În prezența oficialităților locale, am deschis încă o ușă către o educație modernă, în beneficiul copiilor din Călărași. Mulțumim domnului ministru pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă municipiului în orice proiect de dezvoltare.”

Creșa este dotată cu dormitoare, săli de joacă, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, spații administrative precum și un spațiu de joacă amplu, în aer liber.

De tip nZEB (near-Zero Energy Building), creșa beneficiază de panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii este foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante. Clădirea este, de asemenea, dotată cu pompe de căldură care asigură un agent termic de 10 grade Celsius, indiferent de anotimp.

Valoarea investiției este de 12,8 milioane de lei, finanțare asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin PNRR, Componenta 15 – Educație, Investiția 1 – Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe – Operațiunea 2. Valoarea a fost integral eligibilă, contribuția (cofinanțarea) Municipiului Călărași fiind 0.

Contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul “Construire și dotare creșă medie în Cartier Tineri, Prel. Sloboziei nr. 70 B, municipiul Călărași” a fost semnat pe 2 septembrie 2022.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*