Începând de astăzi, persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile pot fi vaccinate în etapa a II-a

La nivelul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a fost aprobată Instrucțiunea potrivit căreia, începând de joi, 21 ianuarie, persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina în cadrul Etapei a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19.

În conformitate cu prevederile documentului amintit, reprezentanții direcțiilor de asistență socială din cadrul consiliilor locale întocmesc listele cu persoanele de la domiciliu aflate în această situație și care doresc să fie vaccinate, împreună cu asistenții personali ai acestora (dacă au) și cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie.

Totodată, medicii de familie care au în îngrijire persoane imobilizate sau nedeplasabile vor colabora activ cu structurile de asistență socială, iar listele întocmite vor fi transmise cu celeritate nucleului de coordonare a campaniei de vaccinare de la nivelul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), respectiv al Centrului Municipiului București de Coordonare și Conducere a Intervenției (CMBCCI), în vederea demarării procesului de vaccinare.

Nucleul de coordonare va stabili traseele, logistica și personalul necesare, pentru vaccinarea persoanelor de pe liste, atât persoanele imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu, cât și membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie, prin următoarele modalități stabilite în funcție de disponibilitatea existentă la nivelul fiecărui județ:

  • prin echipe de vaccinare mobile, care sunt parte a unor centre de vaccinare fixe;
  • prin solicitarea echipajelor de consultații la domiciliu ale serviciilor de ambulanță, cu suplimentarea acestora, fără afectarea capacității operative.

De asemenea, potrivit Instrucțiunii, centrele de dializă au obligația de a facilita accesul la vaccinarea împotriva COVID-19 pentru pacienții aflați în tratament. Pentru îndeplinirea acestei obligații, centrele de dializă vor întreprinde următoarele măsuri:

  • Managerii/coordonatorii centrelor de dializă desemnează responsabili cu vaccinarea împotriva COVID-19 a pacienților aflați în tratament;
  • Personalul medical al centrelor de dializă va informa pacienții aflați în tratament despre beneficiile vaccinării împotriva COVID-l9 și despre riscurile nevaccinării, precum și de posibilitățile de acces la vaccinare;
  • Pentru pacienții care doresc să se vaccineze, personalul desemnat din centrul de dializă va realiza programarea la vaccinare, în centrul / centrele de vaccinare din proximitatea centrului de dializă la care pacienții urmează tratamentul cronic, la care sunt arondați prin grija DSP județean/DSPMB.
  • Vaccinarea pacienților se va realiza fie înainte, fie (preferabil) imediat după efectuarea ședinței de dializă, (astfel încât intervalul de timp de așteptare pentru vaccinare să fie redus la minimum); transportul persoanelor la centrele de vaccinare va fi asigurat prin mijloacele proprii ale centrului de dializă;
  • Programarea pacienților se poate efectua conform procedurilor în vigoare, preferabil de către personalul medical din centrul de dializă pentru a se asigura respectarea arondării centrelor de dializă la centrele de vaccinare;
  • În cazul în care personalul din centrul de dializă nu reușește programarea prin platforma de vaccinare, va comunica direct cu centrul de vaccinare și va transmite lista pacienților care se vaccinează cu 48 de ore înainte de ziua vaccinării; în această situație, pacienții dializați vor fi vaccinați fără programare și înregistrați direct in RENV;
  • În baza listei de pacienți dializați, centrul de vaccinare va solicita suplimentarea numărului de doze de vaccin.

Atât persoanele imobilizate sau nedeplasabile, cât și persoanele dializate pot fi vaccinate fără programare pe platformă și se înregistrează în RENV la momentul revenirii echipelor mobile de vaccinare în centrul de vaccinare fix sau imediat după vaccinare, după modelul persoanelor din instituții rezidențiale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*