Inspectorii de muncă din Călărași vor verifica modul de respectare a prevederilor legale privind protecția angajaților în perioadele cu temperaturi extreme

Sediul ITM Călărași. FOTO Adrian Boioglu / CLnews
Sediul ITM Călărași. FOTO Adrian Boioglu / CLnews

Întrucât în perioada următoare pe teritoriul județului Călărași sunt atenționări privind temperaturi ridicate extreme, solicităm angajatorilor să respecte prevederile “Ordonanței de urgență nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă”.

În sensul OU 99/2000, prin temperaturi extreme ridicate se înțeleg temperaturile exterioare ale aerului, care depășesc +37 grade C sau, corelate cu condiții de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel (indicele temperatură – umiditate depășește pragul valoric de 80).

Menținerea temperaturilor extreme pe o perioadă de cel puțin două zile consecutiv, obligă angajatorul la aplicarea prevederilor Ordonanței 99/2000.

În conformitate cu prevederile Ordonanței sus-menționate, angajatorii sunt obligați să ia următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă ale angajaților care lucrează în aer liber, acestea fiind:

  • reducerea intensității si ritmului activităților fizice;
  • alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus.

Pentru persoanele care lucrează în spații închise trebuie să se asigure și ventilație și un microclimat adecvat la locurile de muncă.

Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților sunt asigurate următoarele condiții de muncă:

  • asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb;
  • asigurarea echipamentului individual de protecție corespunzător.

În cadrul controalelor efectuate la angajatori, ITM Călărași va verifica respectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 99/2000, iar pentru nerespectarea măsurilor prevăzute mai sus se vor aplica sancțiuni contravenționale.

Pe toată această perioadă, angajatorii pot solicita informații cu privire la respectarea măsurilor impuse de OG 99/2000, atât la sediul ITM Călărași cât și prin sistemele informaționale electronice online.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*