ITM Călărași a continuat seria de controale la agenții economici din zonele cu risc ridicat de răspândire a COVID-19

Neconformități constatate în șantierele din Călărași: ITM Călărași aplică sancțiuni în valoare de 42.000 de lei. FOTO cu rol ilustrativ

În contextul verificării respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași a desfășurat activități de control în domeniul relațiilor de muncă și în domeniul securității și sănătății în muncă, atât în cursul săptămânii de lucru, cât și în zilele de sâmbătă și duminică. Controalele desfășurate au vizat agenții economici din toate domeniile de activitate, dar în special, în zonele cu risc ridicat de răspândire a virusului SARS-CoV-2 (restaurante, baruri, jocuri de noroc, saloane de înfrumusețare, unități de comerț etc.).

În domeniul relațiilor de muncă controalele au avut în vedere și identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, respectiv primirea la muncă fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, primirea la muncă fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în Registrul General de Evidență a Salariaților (REVISAL), cazurile de primire la muncă a salariaților în perioada în care contractul individual de muncă este suspendat, primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial. Alte obiective au fost verificarea respectării prevederilor legale privind timpul de muncă și de odihnă, acordarea drepturilor salariale și alte drepturi stabilite prin contractul individual de muncă sau prin contractele colective de muncă.

În domeniul securității și sănătății în muncă, la unitățile controlate s-a verificat dacă sunt respectate măsurile necesare pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS CoV-2 și anume:

  • unitatea a identificat riscurile specifice condițiilor de contaminare epidemiologică și dacă documentele de evaluare a riscurilor pentru securitatea și sănătatea angajaților, au fost actualizate cu noile condiții de desfășurare a activității, în vederea luării măsurilor necesare pentru combaterea răspândirii SARS-CoV-2;
  • angajatorul a desemnat o persoană care să realizeze triajul epidemiologic la intrarea în sediul social, sediul punctului de lucru, atât al personalului propriu cât și al vizitatorilor;
  • angajatorul a afișat la intrare în unitate regulile de conduită obligatorie pentru angajați și pentru toate persoanele care intră în spațiul organizat de angajator;
  • evaluarea riscurilor a fost completată cu riscurile răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2;
  • este asigurată cunoașterea de către lucrători, a măsurilor cuprinse în planul de prevenire și protecție și dacă acesta este revizuit și adaptat noilor cerințe;
  • semnalizarea pentru SARS CoV-2 este suficientă (prin postere, marcaje pentru asigurarea distanțării);
  • se asigură verificarea purtării măștilor în spații închise și se face dovada acordării măștilor de protecție;
  • s-a efectuat instruirea suplimentară privind riscurile COVID-19;
  • instrucțiunile proprii în domeniul SSM au fost completate cu măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*