FOTO VIDEO Jurnalista Carmen Avram a revenit la Călărași la invitația Organizației Județene a Femeilor Social Democrate

Carmen Avram, la întâlnirea OFSD Călărași. FOTO: PSD Călărași

Jurnalista și omul politic Carmen Avram a revenit vineri, 11 noiembrie, la Călărași, la mulți ani după ce și-a început cariera profesională chiar în această urbe, ca inginer stagiar. Vizita a fost făcută la invitația Organizației Județene a Femeilor Social Democrate.

Problemele care țin de agenda europarlamentarului Carmen Avram la Bruxelles, programul de acțiuni al OFSD Călărași pentru perioada următoare, proiectele de dezvoltare ale județului și viitorul societății noastre în contextul conflictului din Ucraina sunt doar câteva subiecte discutate cu femeile social-democrate.

„Cu mulți ani în urmă, am ajuns, ca inginer stagiar, la Călărași. O experiență realmente memorabilă. Trei decenii mai târziu, m-am întors și am găsit un oraș dinamic, care și-a luat elan spre o realitate nouă și foarte interesantă. Le mulțumesc colegilor mei de partid, care m-au primit cu brațele larg deschise și care mi-au arătat ce pot face oamenii atunci când sunt mânați de pasiunea pentru o misiune și de dragostea autentică pentru țară. Felicitări doamnei Marinela Voivozeanu, președintele OFSD Călărași, pentru forța pe care o imprimă minunatei organizații de femei a PSD Călărași, și domnilor Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, Marius Dulce, primar, Ion Samoilă, Secretar Executiv PSD, Mihăiță Beștea, președintele organizației PSD Oltenița, pentru viziune și, mai ales, pentru echipa pe care și-au construit-o”, a spus, cu această ocazie, Carmen Avram.

La rândul lui, președintele Organizației Județene PSD Călărași, Vasile Iliuță, a povestit despre începuturile carierei profesionale la Călărași a europarlamentarului Carmen Avram.

„Puțini călărășeni știu că îndrăgita jurnalistă Carmen Avram și-a început cariera profesională la Combinatul Siderurgic. Ca ingineră de căi ferate industriale. A locuit într-un cămin de nefamiliști, îi plăcea să petreacă sfârșitul de săptămână la restaurantul 5 Călărași și adora Grădina Zoologică.

Astăzi, a revenit la Călărași la invitația Organizației Județene a Femeilor Social Democrate, într-un cadru politic abordând proiectele Uniunii Europene pentru România. Este o plăcere să asculți un om care se străduiește să țină sus steagul social democrației în Parlamentul European și să negocieze pentru țară și implicit pentru noi. Bun venit, Carmen Avram! Acum și întotdeauna!”, i-a urat Vasile Iliuță.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*