Măsuri de ordine publică asigurate de jandarmi la evenimentele organizate în județul și municipiul Călărași

Măsuri de ordine publică asigurate de jandarmi la evenimentele organizate în weekend în Oltenița. FOTO cu rol ilustrativ

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, în cooperare cu lucrători din cadrul IPJ Călărași și ISU Călărași, vor asigura la sfârșitul acestei săptămâni măsurile de ordine publică, în municipiul Călărași, la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești „Flori de Mai”.

De asemenea, în această perioadă efectivele unității vor fi angrenate în misiuni de asigurare a ordinii publice la meciurile de fotbal din Liga a III-a dintre echipele: AS FC Agricola Borcea și Farul Constanța 2, ACSM Oltenița și SC FC Voluntari SA 2.

Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică corespunzător bunei desfășurări a manifestărilor ocazionate de aceste evenimente, prevenirea și combaterea oricăror fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice, încălcarea normelor de conviețuire socială, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.

Pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță cetățenilor care vor participa la aceste manifestări, precum și pentru evitarea apariției unor situații de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, jandarmii recomandă participanților să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să supravegheze cu atenție copiii care îi însoțesc și să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale.

Reamintim cetățenilor, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv în situația în care este necesară intervenția acestora sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*