Percheziție efectuată într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași și DGA. Un bărbat este acuzat de șantaj, distrugere și lovire sau alte violențe   

FOTO cu rol ilustrativ

La data de 06.12.2023, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Călărași, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Călărași, într-o cauză privind săvârșirea de către o persoană fără calitate specială a infracțiunilor de șantaj, loviri sau alte violențe și distrugere.

“Din cercetările efectuate până în prezent, s-a reținut faptul că în perioada 17.10.2023 – 29.11.2023, în mod repetat, însă în baza aceleiași rezoluții infracționale, suspectul în cauză, prin amenințări explicite privind comiterea de violențe fizice și suprimarea vieții, precum și prin acte de violență fizică și distrugeri, a constrâns-o pe persoana vătămată, aceasta având calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale, să-i remită, în mod injust, suma de aproximativ 120.000 de euro, reprezentând un pretins comision datorat acestuia în urma intermedierii unei tranzacții de vânzare/cumpărare a unui imobil – teren, în suprafața de 129.935 mp, situat pe raza municipiul Călărași” – DGA.

La data de 06.12.2023, față de suspectul în cauză s-a dispus luarea măsurii de reținere pentru o perioadă de 24 de ore.

În prezent sunt efectuate cercetări pentru probarea întregii activități infracționale a suspectului.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Generale Anticorupție – Structura Centrală, DOS – Serviciul Operațiuni Speciale Călărași și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*