Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiștii călărășeni, pentru nerespectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19

Peste 100 de sancțiuni, aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor dispuse în condițiile pandemie de COVID-19

Acțiunile desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Călărași, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2, au continuat în ultimele 24 de ore, fiind aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale.

Potrivit IPJ Călărași, polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali, au verificat 87 de societăți comerciale și 489 de mijloace de transport persoane. Controalele au vizat modul de respectare a măsurilor luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.

Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în valoare de 11.500 de lei.

„Facem apel la cetățeni, la operatorii economici și angajații acestora să respecte măsurile de protecție sanitară și să adopte o conduită socială responsabilă pentru a evita răspândirea virusului SARS-CoV-2”, au transmis polițiștii călărășeni.

Personalul MAI va continua activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*