Peste 18 tone de haine second-hand, oprite în Punctul de Frontieră Călărași

Polițiștii de frontieră călărășeni, împreună cu lucrători din cadrul Oficiului privind Protecția Consumatorului Călărași, nu au permis intrarea în țară a unui ansamblu rutier încărcat cu 18.607 kilograme haine second-hand.

Astfel, la data de 03 iulie, în jurul orei 12.39, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au efectuat pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetățean bulgar, care transporta haine second-hand din Bulgaria pentru o societate comercială din România.

„Întrucât au existat suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor din cadrul Oficiului privind Protecția Consumatorului Călărași. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 18.607 kilograme haine second-hand”, au transmis polițiștii de frontieră călărășeni.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, autoritățile au constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare. În consecință, autoritățile competente nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*