Polițiștii au continuat acțiunile în piețe și centre comerciale. Ei au dat amenzi de peste 10.000 de lei

Polițiștii continuă acțiunile de control. FOTO IPJ Călărași

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, la nivelul județului Călărași, la data de 18 decembrie au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

La activitățile desfășurate au participat polițiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

În urma activităților desfășurate, la nivelul județului Călărași, echipele mixte au efectuat controale la 107 de societăți comerciale.

Totodată, au fost aplicate  120 sancțiuni contravenționale la legea 55/2020, în valoare de peste 10.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au verificat în vederea respectării măsurii de siguranță 432  de mijloace de transport, dintre care 228 mijloace de transport în comun , și 1.614 de persoane, dintre care 728 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 886 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*