Polițiștii din Călărași au organizat activități interactive pentru cei mici de Ziua Internațională a Copilului

Polițiștii au organizat activități interactive pentru cei mici de Ziua Internațională a Copilului. FOTO: IPJ Călărași

În ziua dedicată în întregime copiilor, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au organizat o serie de activități captivante în parcul Dumbrava, pentru a aduce bucurie și educație celor mici. Evenimentul, organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, a reunit sute de copii dornici să ia contact direct cu echipamentele și autospecialele utilizate de polițiști în intervențiile lor zilnice.

Unul dintre momentele cele mai așteptate a fost posibilitatea pentru cei mai curioși copii de a urca la volanul mașinilor folosite de polițiști pentru salvarea de vieți și creșterea siguranței rutiere. Ei au putut simți emoția și responsabilitatea asociate acestor profesioniști în timp ce se familiarizau cu echipamentele folosite în activitățile de poliție.

Activitățile au inclus și standuri expoziționale unde copiii au putut admira și înțelege tehnicile și echipamentele folosite în activitatea de poliție. Printre acestea s-au numărat laboratorul criminalistic mobil, utilizat pentru cercetarea eficientă a locurilor de comitere a infracțiunilor, laboratorul de siguranță rutieră, autospecialele și uniformele din dotarea polițiștilor de rutieră, ordine publică, acțiuni speciale și protecția animalelor.

Polițiștii din Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară au adus o notă educativă activităților prin prezentarea ochelarilor de realitate virtuală (VR). Aceștia au arătat curioșilor un filmuleț înregistrat la 360 de grade, în care au fost surprinse momentele în care doi hoți invadează locuința unei familii. Scopul prezentării a fost de a-i ajuta pe copii să înțeleagă importanța siguranței personale și să le ofere informații practice despre cum să reacționeze în situații neprevăzute.

Reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Călărași au fost și ei prezenți alături de polițiști, prezentând ochelarii de simulare a efectelor resimțite de consumatorii de substanțe psihoactive. Această experiență interactivă a avut scopul de a-i informa pe cei mici despre pericolele consumului de droguri și de a promova un stil de viață sănătos și responsabil.

Activitățile organizate de polițiștii din Călărași au avut ca obiectiv principal furnizarea de informații corecte și obiective copiilor, contribuind astfel la dezvoltarea lor armonioasă și oferindu-le un bagaj de cunoștințe suficient pentru a reacționa în diverse situații.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*