Pompierii militari au vegheat la siguranța călărășenilor în perioada minivacanței de Rusalii

Detașamentul de pompieri Călărași. FOTO ISU Călărași
Detașamentul de pompieri Călărași. FOTO ISU Călărași

În perioada sărbătorilor de Rusalii, zilnic, 100 de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor, au fost la datorie pentru gestionarea promptă a tuturor solicitărilor venite din partea cetățenilor.

În zilele libere de sâmbătă, duminică și luni, pompierii militari călărășeni au fost solicitați să intervină la 92 de situații de urgență, mare parte din misiunile gestionate fiind intervenții de tip SMURD, care au constat în cazuri pentru acordarea primului ajutor medical și transportul persoanelor aflate în dificultate.

Pompierii militari călărășeni au intervenit în această perioadă la patru accidente rutiere, soldate cu șapte victime, șase cu traumatisme ușoare și una decedată.

De asemenea, pompierii au intervenit și la două incendii de vegetație uscată și unul de cauciucuri în apropiere de Autostrada Soarelui în zona Sărulești.

În ziua de sâmbătă, pompierii au fost solicitați să intervină într-un cimitir din Cartierul Mircea Vodă pentru salvarea unui cățel care rămăsese blocat cu un picior într-un grilaj metalic.

În urma unui apel pe 112, pompierii din zona Oltenița erau solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane înecate în fluvial Dunărea, la km 417, însă, din fericire, a fost doar o alarmă falsă, fiind identificat la domiciliu bărbatul presupus înecat.

În contextul avertizării ANM – Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată în care s-a aflat și județul Călărași în această perioadă, pompierii militari au fost în alertă, fiind semnalate doar două solicitări pentru degajarea a doi copaci, unul în incinta unui liceu din municipiul Oltenița și altul căzut pe carosabil în municipiul Călărași.

„Din fericire, nu au fost înregistrate alte evenimente deosebite în urma avertizărilor hidrometeorologice emise în aceste zile”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Călărași, plutonier adjutant șef Ștefan-Ovidiu Tătăranu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*