Dosar penal întocmit de polițiști pentru un călărășean prins la volan cu o alcoolemie de peste unu la mie

Un bărbat din comuna călărășeană Cuza Vodă s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce a fost prins la volan într-o stare avansată de ebrietate.

Astfel, potrivit IPJ Călărași, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Călărași au depistat luni, 19 aprilie, pe strada Prelungirea București, un bărbat în vârsta de 58 de ani, din comuna Cuza Vodă, în timp ce conducea un autoturism deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

„În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,01 mg/l alcool în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”, au transmis reprezentanții IPJ Călărași.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursele citate atrag atenția că legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg/l în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reținut fără drept de circulație.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*