Prezența la vot în județul Călărași, în primul tur al alegerilor prezidențiale, la ora 16.00, era de 32,16%.
Astfel, până la ora 16.00, au votat 76.798 de alegători. Dintre aceștia 66.242 au votat pe liste permanente, 9.563 au fost votanți pe liste suplimentare, iar 993 – votanți cu urna mobilă
În urban au votat 30.130 de persoane, iar în rural – 46.668 de persoane.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Organizația Județeană PSD Călărași salută dialogul constructiv dintre reprezentanții Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală și Comisiei pentru apă, păduri, pescuit și fond cinegetic din Senatul României cu delegația Comisiei pentru agricultură și […]
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași a desfășurat o serie de controale riguroase în perioada 12 – 18 iunie, în încercarea de a combate munca nedeclarată și de a asigura respectarea prevederilor legale privind relațiile […]
Polițiștii din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Călărași, împreună cu lucrătorii vamali, au verificat, pe sensul de intrare în ţară, un ansamblu rutier care transporta textile din Turcia pentru o firmă din Ucraina. La […]
Be the first to comment