Primăria Călărași reabilitează energetic Școala Nr. 2 – Colegiul Economic

Colegiul Economic. FOTO Primăria Călărași

Primăria Călărași a anunțat că la sfârșitul anului trecut a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – Școala Nr. 2 – Colegiul Economic”, finanțat în cadrul PNRR (Planului Național de Redresare și Reziliență al României) Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiența energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B2: Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.

Realizarea intervențiilor de creștere a eficienței energetice propuse pentru clădire va conduce, pe de o parte, la o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire de cel puțin 50% față de consumul anual specific de energie pentru încălzire înainte de renovarea fiecărei clădiri, și anume 57,83 %, iar pe de altă parte la reduceri ale consumului de energie primară și reduceri ale emisiilor de CO2, situate în intervalul 30%, în comparație cu starea de pre-renovare, și anume: reduceri ale consumului de energie primară – 59,05 %, respectiv reduceri ale emisiilor de CO2 – 58,84 %.

Lucrările pentru corpurile C1, C2 şi C3 – Centrală termică vizează: termoizolarea planșeului de peste ultimul nivel, termoizolarea pereților exteriori ai clădirii, reabilitarea instalațiilor de iluminat, refacerea trotuarului de gardă din jurul clădirii, refacerea fațadelor, înlocuirea tâmplăriilor interioare și exterioare cu variante performante energetice, montarea de panouri fotovoltaice, achiziționarea și montarea unei stații de încărcare rapidă cu două puncte de încărcare.

Perioada de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la data emiterii Ordinului de începere.

Valoarea totală a contractului este de 6.233.272,79 lei (TVA inclus).

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*