Primarul Marius Dulce a anunțat că stadiul lucrărilor la proiectul Promenada a ajuns la 70%

Marius Dulce, primarul din Călărași. FOTO Victor Radu

Primarul din Călărași, Marius Dulce, a anunțat că stadiul lucrărilor la proiectul Promenada a ajuns la 70%.

“Lucrările în cadrul acestui proiect, cunoscut în rândul călărășenilor sub numele de Promenada, sunt realizate potrivit estimărilor constructorului în proporție de 70%. Până la finele acestui an, avem promisiunea că acest procent va ajunge la 80 – 85%.. Prin intermediul acestei investiții încercăm să punem mai bine în valoare potențialul turistic al Brațului Borcea”, a spus Marius Dulce.

Proiectul “Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe fluviul Dunărea în Regiunea transfrontalieră Călărași – Silistra” este finanțat în cadrul Programului Operațional Interreg V-a, Axa prioritară 1 ”O regiune bine conectată”, Obiectiv Specific 1.1 ”Îmbunătățirea siguranței transportului pe căile navigabile fluviale și maritime”.

Scopul proiectului este îmbunătățirea navigabilității în regiunea transfrontalieră Călărași-Silistra, prin infrastructura de întărire a malurilor, atât în România, cât și în Bulgaria, marcarea corespunzătoare a căii navigabile și folosirea unor mijloace de transport fluvial sigure între cele două localități.

Liderul acestui proiect este Consiliul Judeţean Călăraşi, în timp ce Municipiul Călăraşi şi Municipalitatea Silistra (Bulgaria) au calitatea de parteneri.

Activități care revin municipiului Călărași:

  • execuția de lucrări de apărare de mal stâng al Brațului Borcea pe toată lungimea promenadei și a aleilor pietonale (aproximativ 350 ml)
  • construcția gării fluviale (din metal și sticlă) și a pontonului
  • amenajări exterioare (mobilier urban)
  • asigurarea utilităților

Contractul de finanțare a fost semnat pe 29 martie 2019. Contractul de execuție lucrări, în valoare de 23.078.171,44 lei (27.463.024,01 lei cu TVA), a fost semnat pe 03.11.2021.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*