Primăria Municipiului Călărași informează că, de luni, 7 august 2023, operatorul de salubrizare REBU S.A. a deschis o nouă casierie, pentru plata facturilor la gunoi.
Aceasta este situată în hala Pieței Mari, mai exact acolo unde a fost mutată Piața Centrală Agroalimentară, și vine în sprijinul cetățenilor care locuiesc în centrul orașului și în cartierele Măgureni și Ceremag.
Programul de lucru cu publicul este următorul:
de luni până vineri, între orele 09:00 și 17:30 (pauză: 13:00-13:30);
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consilierii județeni din Călărași sunt convocați în ședință ordinară în data de 26 februarie 2026, ora 12:00, în sala de ședințe „Mihai Arbagic” din municipiul Călărași. Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte de […]
Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a petrecut în localitatea Plătărești. În data de 23.03.2022, ora 09.01, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de […]
Echipele RAJA intervin astăzi – 26 iunie 2025 pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea Fierbinții de Jos. În vederea executării lucrărilor se […]
Be the first to comment