Restricții de circulație în Oltenița joi, 10 iunie, pe durata ceremoniei depunerii de coroane prilejuită de Ziua Eroilor Neamului

Primăria municipiului Oltenița, organizează joi, 10 iunie, începând cu ora 11.30, ceremonia depunerii de coroane la Monumentul Eroilor din războiul 1916 – 1918, situat pe bulevardul Republicii, în scuarul din fața fostului cinematograf „Flacăra” și la Monumentul Eroilor amplasat în incinta Bisericii cu Hramul „Înălțarea Domnului – Eroi Oltenița”, situată pe bulevardul Tineretului, prilejuită de sărbătoarea „Înălțării Domnului” și Zilei Eroilor Neamului.

Pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, circulația autovehiculelor va fi restricționată, în zona centrală a municipiului Oltenița, între orele 11.30 și 12.30, pe:

  • bulevardul Republicii (între strada Argeșului și intersecția cu Aleea Flacăra – BCR – alee acces market Carrefour) pe durata deplasării coloanei oficiale (aproximativ 5 minute, în jurul orei 11.40), după care între bulevardul Tineretului și intersecția cu Aleea Flacăra – BCR – alee acces market Carrefour pe durata desfășurării evenimentului, aproximativ 30 minute – începând cu ora 11.45;
  • bulevardul Tineretului, între bulevardul Republicii și bulevardul Mărășești și între bulevardul Republicii și Aleea Flacăra, ora aproximativă 11.40, și între bulevardul Republicii – strada Argeșului, zona Turn, ora aproximativă 12.15, doar într-un interval scurt de timp – aproximativ cinci minute pe durata deplasării coloanei oficiale, către locațiile menționate.

Conducătorilor auto li se recomandă să evite zona restricționată pe durata desfășurării evenimentului menționat. Traseele ocolitoare care pot fi folosite de conducătorii auto sunt:

  • Direcția de mers DN 4 București – Oltenița: bulevardul Tineretului – bulevardul Mărășești – strada Mihai Bravu – bulevardul Republicii – Aleea Flacăra – strada Mihai Eminescu;
  • Direcția de mers DN 4 București – Oltenița: bulevardul Tineretului – strada Argeșului – bulevardul Mărășești – strada Pescarilor;
  • Direcția de mers dinspre zona „Târg Anual”: bulevardul Republicii – strada Argeșului – spre Spitalul municipal;
  • Direcția de mers spre zona centrală: bulevardul Republicii – Aleea Flacăra – strada Cuza Vodă – strada Mihai Eminescu – strada Al. Iliescu – bulevardul Mărășești;
  • Direcția de mers spre zona centrală: bulevardul Tineretului – strada Mihai Eminescu – strada C. Vodă – Aleea Flacăra – bulevardul Republicii – strada Mihai Bravu (sau strada I.H. Rădulescu) – bulevardul Mărășești;
  • Direcția de mers spre zona centrală: dinspre DN 41, bulevardul Mărășești – strada Pescarilor.

Restricțiile de trafic vor înceta la ora 12.30.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*