Polițiștii rutieri desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.
Astfel, potrivit IPJ Călărași, polițiștii din cadrul Biroului rutier Oltenița au depistat în ziua de marți, 19 octombrie, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Oltenița, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest bărbatul a prezentat o concentrație alcoolică de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, totodată, fiindu-i suspendat permisul de conducere pe o perioadă nedeterminată, până la soluționarea cauzei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Peste 3,5 milioane de puieți forestieri vor fi plantați de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva în cursul campaniei de împăduriri de toamnă în fondul forestier administrat. În această campanie vor fi împădurite 1.081 hectare […]
Până la această oră nu s-au înregistrat incidente deosebite de ordine publică care să afecteze desfășurarea procesului electoral, anunță IPJ Călărași. Astfel, până la orele prânzului au fost înregistrate patru sesizări referitoare la posibile fapte […]
Un bărbat din județul Călărași a fost reținut după ce a trântit-o de la înălțime pe fetița de trei ani a concubinei sale, care a suferit răni ce necesită 70 de zile de îngrijiri medicale. […]
Be the first to comment