Șoferi fără permis și băuți, depistați de polițiștii călărășeni

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19. FOTO IPJ Călărași

Șoferi fără permis și băuți au fost depistați de polițiștii călărășeni, conducătorilor auto fiindu-le întocmite dosare penale.

La data de 02 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au oprit pentru control, pe strada Smârdan, din comuna Fundeni, județulCălărași, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, polițiștii au depistat o tânără în vârstă de 16 ani, din comuna Fundeni, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși nu poseda permis.

Pe numele celor în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” .

Totodată, vineri dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un șofer de microbuz transport persoanesub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul aprezentat la testarea cu aparatul etilotest o concentrație alcoolică de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost sancționat conform OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiindu-i totodată suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 90 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*