Sute de polițiști călărășeni au fost în serviciu pentru un weekend în siguranță

Acțiunile realizate de polițiștii călărășeni pentru siguranța comunității din acest weekend au avut ca rezultat prinderea în flagrant a șase persoane, precum și dispunerea a opt măsuri preventive. În trafic, pentru neregulile rutiere, 40 de conducători auto au rămas fără permis.

Astfel, în perioada 30 septembrie – 02 octombrie, peste 400 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 20 acțiuni punctuale și s-a intervenit la 197 de evenimente sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 67 de infracțiuni, 6 persoane au fost prinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 8 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate au aplicat 410 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 149.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 9 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au fost reținute 40 de permise de conducere și retrase 16 certificate de înmatriculare.

Exemple:

  • La data de 01 octombrie, în jurul orei 20:38, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe strada Bujorilor, din satul Răzvani, județul Călărași, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, pozitiv la cocaină. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • În seara zilei de 02 octombrie, în jurul orei 19:39, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat în orașul Fundulea, județul Călărași, un tânăr, de 26 de ani, pozitiv la BZO (benzodiazepine) și AMP (amfetamină). Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • În ziua de 01 octombrie, polițiștii din cadrul Postul de Poliție Frumușani au depistat un tânăr, de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
  • La data de 01 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au depistat un bărbat, de 50 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Rozelor, din comuna Ileana, județul Călărași, deși se afla sub influența alcoolului. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  • La data de 30 septembrie, ora 22:57, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat în comuna Ștefan Vodă, județul Călărași, un bărbat, de 55 de ani, în timp ce conducea ansamblu de vehicule format din tractor agricol și o remorca neînmatriculată, fără a deține permis de conducere. Întrucât emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*