Un tânăr de 22 de ani, din Călărași, s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce a fost depistat la volan, pe o stradă din municipiu, în timp ce se afla sub influența unor substanțe psihoactive.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 29 martie, polițiștii au oprit pentru control, pe strada Mușețelului din Călărași, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiu.
Întrucât tânărul manifesta un comportament agitat a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la substanța THC-5 (cannabis).
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului Călărași a desfășurat o amplă acțiune de verificare și control în primele trei trimestre ale anului 2023, pentru asigurarea respectării prevederilor de securitate și sănătate în muncă în sectoarele […]
Polițiștii din Călărași au indisponibilizat 23.000 de litri de ulei uzat, depozitat în condiții necorespunzătoare, în urma unei acțiuni desfășurate la nivelul județului. Potrivit IPJ Călărași, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase […]
Polițiștii călărășeni, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat în ultimele 24 de ore acțiunile pentru limitarea virusului COVID-19. Astfel, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, forțele de ordine au […]
Be the first to comment