Un bărbat din Modelu a fost pus sub control judiciar după ce și-a agresat concubina apoi a încălcat un ordin de protecție

Un bărbat din Modelu este cercetat penal și a fost pus sub control judiciar, pentru violență în familie, încălcarea unui ordin de protecție și amenințare, după ce și-a agresta în mod repetat concubina.

Potrivit parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în perioada 02 – 05 martie, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se aflau în locuința comună, inculpatul A.G.V. (52 ani) a comis mai multe acte de violență domestică împotriva concubinei sale, în vârstă de 50 ani. Acesta i-a aplicat femeii mai multe lovituri cu pumnii în zona capului și a amenințat că o omoară.

La data de 05 martie, fiind sesizate de persoana vătămată, organele de poliție din cadrul Secției 1 Rurală Modelu au constatat că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică și, în scopul diminuării acestui risc, au dispus emiterea ordinului de protecţie provizoriu prin care au fost impuse, printre altele, măsurile de protecţie constând în evacuarea temporară a bărbatului din locuința comună.

În acest context, tot la data de 05 martie, în jurul orei 23.35, deși cunoștea că împotriva acestuia s-a emis un ordin de protecție provizoriu, bărbatul a încălcat măsurile de protecţie impuse, s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate și i-a adresat acesteia amenințări cu comiterea de violențe fizice și suprimarea vieții, provocându-i o stare de temere.

La data de 07 martie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, față de inculpatul A.G.V., acestuia fiindu-i impusă obligația de a nu se apropia de persoana vătămată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*