Lucrările de pe strada Plevna din municipiul Călărași ar putea fi finalizate până la sfârșitul acestei luni, a anunțat primarul Marius Dulce.
„Lucrările de reabilitare și modernizare a carosabilului și trotuarelor de pe strada Plevna se desfășoară în ritm susținut, acum pe tronsonul cuprins între străzile Pompieri și Libertății. S-a turnat primul strat de egalizare, urmează aducerea la cotă a căminelor după care se va aplica și stratul final. Sperăm ca până la finele lunii septembrie să finalizăm lucrările propuse pe strada Plevna”, a precizat Marius Dulce.
Potrivit edilului, anul viitor vor fi inițiate lucrările de reparații și pentru străzile Rahova și Viitor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un tânăr din comuna Sărulești a fost reținut pentru tentativă de omor după ce, în urma unui conflict, a înjunghiat un bărbat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, la data de 11 iulie, polițiștii din […]
Un accident rutier a avut loc astăzi la ieșirea din Budești, soldat cu rănirea gravă a unei persoane și cu rănirea ușoară a altor două. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe […]
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează în perioada 26 – 29 februarie 2024, în cadrul proiectului ”Atelierele Muzeului”, Atelierele lui Mărțișor În acest an, aceste ateliere se […]
Be the first to comment