Acțiune desfășurată de polițiștii rutieri călărășeni pe linia transportului de persoane

Acțiune desfășurată de polițiștii rutieri pe linia transportului de persoane. FOTO: IPJ Călărași

Polițiștii călărășeni au desfășurat luni, 14 noiembrie, pe drumurile publice din județ, acțiuni pentru verificarea modului în care se efectuează transporturile publice de persoane.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin verificarea deținerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport și de conducătorul auto, verificarea respectării traseului și graficului de circulație cu opririle aferente, respectarea capacității maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situațiile în care persoanele sunt transportate în picioare și verificarea valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculului.

Polițiștii au testat cu aparatul etilotest toți conducătorii de autovehicule care efectuează transport public de persoane, în vederea identificării conducătorilor care ar fi consumat băuturi alcoolice.

Astfel de activități vor continua pe tot parcursul zilei în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și au ca scop impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic și depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane.

Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, polițiștii călărășeni recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să păstreze permanent distanța de siguranță în mers, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*