Două aeronave americane F -35, în Baza 86 Aeriană de la Borcea. FOTO Pixabay
Două aeronave F-35 Lightning II ale Forțelor Aeriene ale Americii din Europa (USAFE) au aterizat joi, 24 februarie, în jurul orei 15.00, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, de unde vor executa, în următoarea perioadă, misiuni și antrenamente în comun cu militari și aeronave ale Forțelor Aeriene Române.
Potrivit MApN, misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.
În același timp, aceste misiuni reprezintă o dovadă concretă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securității și apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și transmite un mesaj puternic de solidaritate între aliați.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un călărășean aflat în arest la domiciliu nu a respectat această măsură și a mers la București, acolo unde a fost prins. La data de 30 noiembrie, poliștii din cadrul Poliției Orașului Budești, fiind în […]
Municipiul Călărași este sufocat de gunoaie după ce operatorul de salubritate nu a mai colectat gunoiul menajer de mai multe zile. Primăria acuză societatea de șantaj. Operatorul de salubritate din Călărași, REBU, dorește majorare tarifelor […]
Polițiștii călărășeni desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal față de administratorul unei societăți comerciale care a depozitat în condiții necorespunzătoare îngrășăminte chimice. Potrivit IPJ Călărași, polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au […]
Be the first to comment