Anchetă a polițiștilor călărășeni după ce un elev al Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Oltenița ar fi fost pălmuit de directoarea instituției

Elev al Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Oltenița, pălmuit de directoarea instituției. Captură video

Polițiștii călărășeni au deschis o anchetă după ce, pe o rețea de socializare, au apărut imagini cu un elev al Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Oltenița, care ar fi fost pălmuit de directoarea instituției.

„Având în vedere imaginile video postate pe o rețea de socializare în care un cadru didactic lovește cu palma peste față un elev, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași este abilitat să comunice următoarele: polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași s-au sesizat din oficiu privind comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, în prezent efectuându-se cercetări în vederea stabilirii situației de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Călărași.

În imaginile respective se poate vedea cum unul dintre elevi, aflat în dreptul tablei din fața clasei, este pălmuit de mai multe ori de către un cadrul didactic, chiar în fașa colegilor săi.

Și conducerea Inspectoratului Școlar Județean Călărași a dispus formarea unei comisii care să verifice exact cum s-a petrecut incidentul și, ulterior, să decidă în cadrul consiliului de administrație ce măsuri trebuie luate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*