Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben, valabilă și pentru județul Călărași, în intervalul 05 iunie, ora 12.00, 06 iunie, ora 06.00.
Astfel, potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55 – 75 km/h și pe arii restrânse grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20 – 30 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, în colaborare cu procurorii DIICOT Călărași, au desfășurat joi, 03 august, 19 percheziții atât în municipiul Călărași, cât și în București, vizând persoane suspectate de […]
Un șofer fără permis de conducere a fost urmărit de polițiștii călăreșeni pe o distanță de 5 kilometri până a fost prins. Potrivit IPJ Călărași, la data de 1 octombrie, în jurul orei 20:30, polițiștii […]
Autoritățile din județul Călărași au desfășurat o acțiune de amploare în vederea destructurării unei rețele de infracțiuni grave. La data de 21 august, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fundulea și ai Secției 8 Poliție Rurală […]
Be the first to comment