ANSVSA transmite românilor că își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării

Porci în gospodărie. FOTO Pixabay.com

Susținerea creșterii tradiționale a porcului în gopodării și a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Aurorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Creșterea, sacrificarea porcilor în gospodăria țărănească și comercializarea acestora nu vor fi interzise.

ANSVSA transmite românilor că își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării.

În acest sens, ANSVSA modifică Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, prin introducerea unei prevederi prin care se pot comercializa porcinele din gospodărie numai în condițiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA județene, va completa o fișă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv (care trebuie să fie identificat și înregistrat în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA).

Prevederea are în vedere stabilirea stării de sănătate a animalului care urmează a fi comercializat, astfel încât să împiedice mișcarea animalelor care ar putea contribui la răspândirea virusului PPA.

În vederea asigurării concordanței cu Regulamentul (UE) nr. 594/2023 și Legea nr. 122/2023, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a elaborat și emis două acte normative esențiale: Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, și Ordinul comun nr. 132/418/2023, emis împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), care stabilește condițiile și cerințele de biosecuritate pentru exploatațiile noncomerciale de porcine.

ANSVSA reamintește tuturor deținătorilor de exploatații noncomerciale de porcine importanța respectării normelor de biosecuritate și a regulamentelor în vigoare, în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine și a altor riscuri asociate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*