Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt pentru zona estică a județul Călărași.
Avertizarea este valabilă în intervalul 6 februarie, ora 10 – 7 februarie, ora 10.
În intervalul menționat, în nordul Crișanei, în Maramureș și Dobrogea, în nord-estul și estul Munteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…60 km/h.
La munte, vântul va avea viteze de 70…80 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Orientali rafalele vor fi de 90…100 km/h.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Acțiunile pentru siguranța comunității din ultima săptămână au avut ca rezultat prinderea în flagrant a 11 persoane, precum și dispunerea a 3 măsuri preventive. În trafic, pentru neregulile rutiere, peste 80 de conducători auto au […]
Pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto, adoptarea unei conduite preventive și respectarea unor sfaturi: Manifestați atenție sporită pe toată durata deplasării pe drumurile publice, rulați cu […]
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au reținut 5 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. La data de 13 martie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Călărași au efectuat […]
Be the first to comment