Consilierii județeni din Călărași, convocați în ședință extraordinară

consiliul Judetean Calarasi
consiliul Judetean Calarasi

Consiliul Județean Călărași a fost convocat de îndată, marți, 5 aprilie, în ședință extraordinară, începând cu ora 12.00, consilierii având de votat proiecte de hotărâre ce prevăd reabilitarea mai multor unități de învățământ.

Astfel, pe ordinea de zi a ședinței se află cinci proiecte de hotărâre:

  1. Proiect de hotărâre privind participarea Județului Călărași, prin Consiliul Județean Călărași la depunerea proiectului „Documentație DALI, expertiză tehnică și audit energetic pentru reabilitare energetică Școala Gimnazială Specială nr. 1 Călărași” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 5 – Valul renovării, Axa 2, Operațiunea B.2: renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 4680 din 28.03.2022, Raportul comun al Direcției de Dezvoltare Regională și Relații Externe și al Direcției Economice nr.4681 din 28.03.2022, ce urmează a fi avizat de Comisia Buget – finanțe;
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului „Documentație DALI, expertiză tehnică și audit energetic pentru reabilitare clădire Gimnaziul Carol I (Școala nr. 4 “Țopescu”) Călărași” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 5 – Valul renovării, Axa 2, Operațiunea B.2: renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, având nr.5103 din 04.04.2022, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 5104 din 04.04.2022, Raportul Direcției de Dezvoltare Regională și Relații Externe nr.5105 din 04.04.2022, ce urmează a fi avizat de Comisia Buget – finanțe;
  3. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 107/2021 privind aprobarea Acordului Cadru dintre Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia și Județul Călărași în vederea implementării programului „South-Muntenia Energy Efficency for Public Buildings Investment Programme” – Schema de finanțare Elena privind creșterea eficientizării energetice a clădirilor publice, având nr.5165 din 04.04.2022, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 5166 din 04.04.2022, Raportul Direcției de Dezvoltare Regională și Relații Externe nr.5167 din 04.04.2022, ce urmează a fi avizat de Comisia Buget – finanțe;
  4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al Județului Călărași pe anul 2022, având nr.5128 din 04.04.2022, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 5131 din 04.04.2022, Raportul Direcției Economice nr.5164 din 04.04.2022, ce urmează a fi avizat de Comisia Buget – finanțe;
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Județului Călărași, prin Consiliul Județean Călărași la realizarea obiectivului de investiții – „Dezvoltare sistem de transport ecologic pentru creșterea mobilității și încurajarea mijloacelor de transport nepoluante (drum verde dig Oltenița – Călărași)”, având nr.5177 din 04.04.2022, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 5178 din 04.04.2022, Raportul comun al Direcției de Dezvoltare Regională și Relații Externe și al Direcției Economice nr.5179 din 04.04.2022, ce urmează a fi avizat de Comisia Buget – finanțe;
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de colaborare între Județul Călărași și Municipiul Călărași în vederea realizării obiectivului de investiții „Lucrări de întreținere și reparații curente strada  Varianta Nord  (Centura Călărași ) – tronson 2 – în lungime totala de 1,886 km”, având nr.5182 din 04.04.2022, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 5183 din 04.04.2022, Raportul comun al Direcției de Dezvoltare Regională și Relații Externe și al Direcției Economice nr.5184 din 04.04.2022, ce urmează a fi avizat de Comisia Buget – finanțe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*