Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare

Catedrala Episcopală

În anul 2023 Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare, în urma inițiativei vrednicului de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist.

Episcopia Sloboziei și Călărașilor este prima Eparhie înființată după Revoluția din 1989.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în acest context aniversar, sâmbătă, 23 septembrie 2023, ora 11:30, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” se va săvârși slujba Parastasului pentru ctitorii Eparhiei, iar Duminică, 24 septembrie 2023, se organizează un eveniment liturgic menit să marcheze această sărbătoare.

Programul liturgic va începe la ora 09.00 cu săvârșirea Sfintei Liturghii săvârșită de un sobor de 7 ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu această ocazie, la inițiativa Preasfințitului Părinte Vincențiu, în contextul sărbătoririi a 30 de ani de la înființarea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, vor fi lansate în fața onoratei audiențe 3 volume deosebite, puse toate sub titulatura Trei decenii în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor.

Albumele sunt realizate în condiții grafice deosebite și beneficiază de istorice ale fiecărui obiectiv eclezial și administrativ scrise de istorici profesioniști (domnul prof. dr. în istorie Ștefan Grigorescu, dl. prof. Nicolae Țiripan și dl. dr. în istorie Done Șerbănescu), alături de completări aduse de părintele Consilier Cultural, Manuel Rusu, împreună cu participarea maestrului fotograf Laurențiu Tătulescu.

Aceste veritabile mărturii scrise despre viața bisericească din Bărăgan vin să sprijine ideea că Preabunul Dumnezeu, prin ierarhii, preoții și dreptmăritorii creștini din Ialomița și Călărași, a vegheat asupra noastră cu grija Părintelui Care își iubește fiii și îi însoțește la fiecare pas, atât în împrejurări potrivnice Bisericii lui Hristos, cât și în momentele faste, de împlinire a vocației de „lucrători ai viei Domnului” (cf. Matei 20, 1-16).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*