Mașină căzută într-un canal de colectare a apei, la Curcani, Călărași. Șoferul avea o alcoolemie de 0.86 la mie

Mașina a plonjat într-un canal, la Curcani. FOTO Marius Dociu
Mașina a plonjat într-un canal, la Curcani. FOTO Marius Dociu

Un bărbat de 40 ani din București s-a ales cu dosar penal după ce a plonjat cu mașina într-un canal de colectare a apelor aflat pe marginea drumului.

Accidentul a avut loc la puțin timp după ora 21.00 a zilei de sâmbătă, 31 octombrie.

Polițiștii spun că bărbatul este din București. El conducea un autoturism marca Volkswagen dinspre capitală spre Oltenița, iar atunci când a intrat într-o curbă periculoasă nu a adaptat viteza la condițiile de trafic și a zburat în afara drumului. Câteva momente mai târziu el s-a răsturnat cu mașina într-o baltă.

În mașină se aflau 4 persoane, iar două dintre acestea au fost rănite. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiștii călărășeni și oamenii legii au aflat că acesta avea o alcoolemie de 0,86 la mie. Individul a fost condus la spital unde au fost prelevate două mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*