Măsuri de ordine și siguranță publică, asigurate de jandarmii călărășeni la evenimentele din acest sfârșit de săptămână

Măsuri de ordine și siguranță publică, asigurate de jandarmii călărășeni

La sfârșitul acestei săptămâni, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași și Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, cu sprijinul efectivelor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, vor asigura măsurile de ordine publică  la evenimentele cultural-artistice și religioase organizate în județ.

Astfel, forțele de ordine vor fi prezente la:

  1. „Zilele Diasporei” organizat de Consiliul Județean Călărași prin Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași în parteneriat cu Primăria Municipiului Călărași, pe platoul Consiliului Județean Călărași și al Palatului Prefecturii Călărași, în zilele de 14 și 15 august;
  2. Zilele orașului Budești, în perioada 13- 15 august, și Ziua comunei Grădiștea, duminică, 15 august;
  3. Ziua Marinei Române, municipiul Călărași – Parcul Central, duminică, 15 august.

Misiunea forțelor de ordine vizează asigurarea unui climat de ordine şi siguranță publică, protecția participanților la aceste evenimente, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială, precum și monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane turbulente.

Pentru buna desfășurare a acestor evenimente, Jandarmeria Călărași recomandă participanților următoarele:

  • să respecte regulile stabilite de organizatori și cele impuse în actualul context pandemic;
  • să nu participe în stare de ebrietate și să nu consume băuturi alcoolice decât în locurile special amenajate în acest scop;
  • să evite implicare în conflicte de orice natură;
  • să supravegheze cu atenție copiii pentru a preveni rătăcirea acestora în zonele aglomerate;
  • să fie atenți la bunurile personale pentru prevenirea furturilor.

Vă reamintim că puteți sesiza orice incident sau problemă prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau direct, celei mai apropiate patrule de jandarmi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*