O nouă promoție de ofițeri de poliție, la IPJ Călărași
Patru absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București și-au început cariera la Inspectoratul de Poliție Județean Călărași.
Potrivit IPJ Călărași, tinerii ofițeri de poliție își vor desfășura activitatea în cadrul Serviciilor de Ordine Publică, Investigații Criminale, Investigare a Criminalității Economice, precum și în cadrul Compartimentului Juridic, fiind pregătiți încă din anii de studiu pe aceste specializări.
Timp de un an de zile, fiecare dintre ei se va afla sub îndrumarea unui tutore, un polițist cu experiență care să îi sprijine în primele activități din noua lor carieră.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a petrecut în localitatea Plătărești. În data de 23.03.2022, ora 09.01, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de […]
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, în cooperare cu lucrători din cadrul IPJ Călărași și ISU Călărași, vor asigura la sfârșitul acestei săptămâni măsurile de ordine publică, în municipiul Călărași, la Festivalul Concurs […]
Un bărbat din Modelu este cercetat penal și a fost pus sub control judiciar, pentru violență în familie, încălcarea unui ordin de protecție și amenințare, după ce și-a agresta în mod repetat concubina. Potrivit parchetului […]
Be the first to comment